Prim-ministrul, Alexandru Munteanu, a avut luni o întrevedere cu ministrul de stat pentru Europa din cadrul Ministerului Federal de Externe al Germaniei, Günther Krichbaum, discuțiile concentrându-se pe cooperarea bilaterală și sprijinul pentru parcursul european al Chișinăului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, oficialul german a reconfirmat sprijinul Berlinului pentru parcursul european al țării, atât la nivel politic, cât și prin sprijinul existent în societatea germană. „Germania va continua să susțină ferm parcursul european al Moldovei - atât la nivel politic, cât și prin sprijinul puternic existent în societatea germană. Credem în viitorul european al Republicii Moldova”, a declarat ministrul de stat Günther Krichbaum. Premierul Alexandru Munteanu a declarat la rândul său că Republica Moldova își continuă reformele necesare aderării la UE și beneficiază de un sprijin internațional în creștere.
Un alt subiect al discuțiilor a vizat procesul de reintegrare a Republicii Moldova, autoritățile subliniind importanța consolidării legăturilor economice și sociale dintre cele două maluri ale Nistrului.